Descriere
Sâmbătă, 2 februarie, de la ora 11.00, Teatru la Cinema îi așteaptă pe cei mici la adaptarea interactivă a îndrăgitului basm „Peștișorul de aur”, alături de Pescarul și nevasta sa și zeul Neptun și zeița Terra.
Peștisorul, cu glas de om, îi ceru pescarului să-l lase în viață și să-l arunce înapoi în apă. Pescarul era un om milostiv, însă îi era teamă de gura spurcată a nevestei, gândindu-se că se va întoarce acasă fără hrană. În cele din urmă, cruță viața bietei ființe, hotărându-se să o lase să se întoarcă în împărăția apelor. Peștișorul, drept răsplată, îi promise pescarului că-i va îndeplini trei dorințe. Însă pescarul, trecut prin atâtea necazuri, nu mai credea în minuni. Când pescarul se întoarse acasă fără pește, nevasta îl dojeni aspru. Pentru a o îmbuna, îi povesti întâmplarea ciudată de care avu parte, ba pomeni și de promisiunile peștișorului de aur. Preț de câteva clipe, nevasta lui se arătă neîncrezatoare, își spuse că are un papă-lapte de bărbat, mult prea milostiv. Asta trebuie să fi fost pricina pentru care cruțase viața peștișorului. Dar, șireată cum era, se hotărî să-l pună la încercare pe bietul pescar. Oare îi va îndeplini peștisorul auriu cele 3 dorințe pescarului?
Vă invităm să descoperiți un spectacol vesel și interactiv, pe care toți copiii îl vor adora.
Evenimentul este găzduit de Cinema City ParkLake. Nu uita să-ţi rezervi din timp bilete pe www.teatrulacinema.ro sau 0310051620 sau să le cumperi direct de la casele de bilete ale cinematografului!
Data de Început
Timpul de Începere
Data de încheiere
Ora de terminare