Expoziția NORD de cuvinte în #ParkLake

În perioada 15 – 31 decembrie, vă invităm în ParkLake la expoziția foto „La NORD de cuvinte”.

Suntem prima generație care simte impactul încălzirii globale și ultima care mai poate face ceva!

Deși efectele schimbărilor climatice se observă cel mai bine la Polul Nord, ele pornesc și de aici, de la activitățile și stilul de viață al fiecăruia dintre noi. Ghețarii se topesc de 6 ori mai repede decât în 1990 și se estimează că o treime din populația urșilor polari va fi istorie până în 2050. În același timp, Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală, iar România nu face excepție.

„La NORD de cuvinte” arată frumusețea naturii așa cum o găsim astăzi și cum am vrea să arate și peste sute de ani. Nu este despre tragic, ci despre albul arctic privit într-o notă optimistă, plină de emoție și speranță. Este povestea tuturor viețuitoarelor, pornind de la urșii polari, pentru că ei sunt „vârful aisbergului” și etalonul când vine vorba de încălzirea globală.

Fotografiile sunt realizate de Rareș Beșliu, fotograful român care documentează artistic natura și viața sălbatică de dincolo de Cercul Polar, printr-o serie de expediții nordice în Svalbard (unde a ajuns cu spărgătorul de gheață până la 81 de grade latitudine nordică), Groenlanda și Arhipelagul Arctic Canadian. Din experiența lui, Rareș crede că înainte să ai grijă de natură, trebuie să ajungi să o iubești. Iar prin fotografie și eforturile sale, speră să apropie oamenii de natură și de animale, să le transmită emoții și să-i facă mai atenți la modul în care acțiunile lor impactează viața. Pentru că doar ACUM nu e prea târziu.

Pe lângă România, a fotografiat până acum viața sălbatică în Groenlanda, Svalbard, Islanda, Insulele Feroe, Scoția (insula Mull), Canada, Cuba, Cipru, Cehia, Italia și nu numai. Fotografiile lui au fost premiate la concursuri precum: Romania NOW, Annual Photography Awards, European Photography Awards, WPE Awards, London Photography Awards.

În această lună a lansat cel de-al doilea album fotografic al său, intitulat emoții. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii 4 ani în care Rareș a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică

Proiectul este primul demers al Asociației „La NORD de cuvinte”, care-și propune ca, prin intermediul fotografiei, să ajungă mai aproape de inimile oamenilor, să ajute și să contribuie la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice. Mai multe info: www.lanord.ro.

Vă așteptăm!

Publicatii
14 decembrie 2023